Două mii de ani trecură pe al vremii calendar, După spusa din Scriptură Domnul nostru vine iar. Două mii de ani zburară ca şi sunetul în vânt, Domnul nostru vine iară să domnească pe pământ. A treia zi, a treia zi, Isus lucrarea-şi va sfârşi, A treia zi, a treia zi, Christos cu sfinţii va domni. Două mii de ani pământul a fost evanghelizat, Să audă toţi Cuvântul care li s-a predicat. Două mii de ani cântarul Domnului a cântărit, Mântuindu-ne prin harul care ne-a fost dăruit. Două mii de ani puterea pe pământ s-a revărsat, Duhul Sfânt cu mângâierea şi cu daruri ne-a-mbrăcat. Două mii de ani Cuvântul a tot răsunat mereu, Ca să ştie tot pământul că există Dumnezeu. Două mii de ani lucrarea cu minuni şi vindecări, Au adeverit chemarea peste tot în adunări. Două mii de ani făclia care arde neâncetat, A condus împărăţia către ţărmul minunat. Două mii de ani poporul, toţi pe rând au suferit, Dar Isus Mântuitorul prin necaz i-a sprijinit. Două mii de ani într-una Domnul ne-a făgăduit, Că va fi întodeauna cu ai Lui, pân'la sfârşit.Aramos nuestros campos Бен Бурада Анджак Гарип Яшаръм Correrò Jesus God's righteousness revealed La hvert ord fra min munn wǒ yào yī tiān qī cì xiàng zhǔ zàn měi มีชีวิตเพื่อพระคริสต์ فأنت كل ما أريد Всё вперёд и вперёд и ни шагу назад هتعمل بيَّ إيه
Song not available - connect to internet to try again?