E timpul să Îţi proslăveşti Puterea Ta cea vie, Să vadă toţi că Tu domneşti Ca şi pe vremea lui Ilie. Să-L proslăveşti pe Fiul Tău Şi-a Ta putere mare, Să vadă căci eşti Dumnezeu Întreaga adunare. E iar cuptor în Israel Şi arde greu văpaia, Privind spre cer de pe Carmel Poporul Tău aşteaptă ploaia. Un nor oricât de mititel S-aprindă-n piept fiorul, În chip curat de porumbel Să ude iar ogorul. Să ardă iarăşi limbi de foc Ca şi la Cincizecime Cum a vestit al Tău prooroc, O, Doamne, încă din vechime, O inimă, un Duh şi-un gând Copoii Tăi să fie, O flacără mereu arzând Ca rugul în pustie. Te aşteptăm, surori şi fraţi, S-aduci ploaia târzie, Suntem flămânzi şi însetaţi Cum mai demult era Ilie, Dar nu vrem, Doamne, ca pe el Tot corbi să ne hrănească, Ci vrem Preasfântul Porumbel Şi mana Ta cerească. Nu vrem prooroci aduşi de vânt Minciuni să ne vorbească, Ci undelemnul - Duhului Sfant- La noi să se-nmulţească.yǒng zhù shén de diàn Твоё имя, Иисус bạltsbyḥ Se oye en las Naciones HIRA FISAORANA Оглянись الحقنا تآمل 3 - ما أحلى حضورك Living in love Bugin ájayıp kún
Song not available - connect to internet to try again?