O inimă haină, numai tu eşti de vină Că-n lumea aceasta este atâta rău O inimă haină numai tu eşti de vină Fiindcă te-ai îndepărtat de Dumnezeu Trăieşti însă eşti moartă, o inimă deşartă Căci nu trăişti decât pentru trupul tău Trăieşti dar nu eşti vie şi numai Domnul ştie Ce este acuma în sufletul tău R1: Şi te faleşti acum cu toate cele, Eşti mândră tare că ai un nume al tău Dar nu mai poţi să zbori azi printre stele, Căci nu mai ai Duhul lui Dumnezeu O inimă nebună, chiar dacă ai fost pe lună Departe eşti acum de harul Său La mine am lumină, de El o să te ţină Mândria ta şi tot păcatul tău. Dă totul la o parte, căci El la uşă-ţi bate Te chiamă Domnul creatorul tău El mâna îţi întinde şi-n braţe te cuprinde Doar El te scapă de tot ce este rău. R2: Şi Duhul Lui din tine care-i mort Va reînvia cu trupul tău cu tot Şi-atunci din nou spre stele vei zbura Mereu, mereu mai sus spre patria Sa. Nu te uita în urmă la cei ce o să cadă Cu sutele de mii în jurul tău Tu mergi tot înainte, cu credinţă-ţi fierbinte, Fiindca El la dat atunci pe Fiul Său. Să porţi a Lui lumină, în tine o inimă Şi întunericul vei birui Când răul o să vină, să-ţi fure a Lui lumină Prin Duhul Sfânt Tu te vei împotrivi R3: El dragoste-i, lumină şi adevăr Şi cei ce se încred în El nu mor, Încredete în El inima mea Şi te vei înălţa spre patria ta. Acolo unde lacrimi numai sunt, Şi nici durere ca pe acest pământ Acolo în veci de veci tu vei cânta Osana Domnului Aleluia.Улугбек 2005 минус 2 Kiež viac Ťa milujem, viac lásky len, daj mi, môj Ježiši, na každý deň! Z lásky večnej Tvojej daj duši studenej Иисус, Тебя люблю 들어 주소서 Non point à nous, Seigneur rby yswʿ mkẖlṣy Боюсь не смерти я Pour toi qu'un tourment oppresse Giver of Joy Zdravas' , krásna Pani anjelská
Song not available - connect to internet to try again?