Cu-n mare preţ m-ai cumpărat şi nu mai sunt al meu Chiar sângele Ţi l-ai vărsat, ca-n veci să fiu al Tău Fără preţ îmi era viaţa dar, murind mai înviat Şi-ndreptând spre Tine faţa, inima pe veci Ţi-am dat De-atâta dragoste suspin să ne-ntâlnim în cer Şi-aicea viaţa Ţi-o închin chiar harul Tău Îl cer. Atât de mult mai preţuit c-ai vrut să fiu al Tău Şi Tu Cel de nepreţuit Te-ai dat să fii al meu Viaţa Ta preafericită Ţi-ai jertfit de mai aflat Eram oaia rătăcită, de aceea mai căutat. Te-a copleşit atât amar ce-aicea L-ai gustat De-ai revărsat atâta har în duhu-mi însetat. Un haos sunt, un gol adânc, întunecat pustiu, Dar m-a-noit al Tău Cuvânt şi-s al luminii fiu. Lumea-n mica mea fiinţă umple-o Tu că eu nu pot Mai presus de-orice dorinţă numai Tu poţi totu-n tot. Doresc mereu să m-adâncesc în Tine cerul meu Să Te cuprind cât să-Ţi primesc în mine templul Tău. Tu rai îmi eşti Cel Preaînalt, Lumina lumii-ntregi Acest tărâm cu celălalt din nou în mine-l legi Ca podoabă în zidire Tu ai pus fiinţa mea Căci reverşi în noua-mi fire frumuseţe din a Ta Isuse-n Tine-s sorţii mei ce-n rai am moştenit Căci mi-ai deschis a Tale porţi prin viaţa ce-ai jertfit.rḥmẗ ktẖyraⁿạ Una estrella de inmortal fulgor Бата болуп, көктөн бизге түштүң Gel Yanıma Hatalmas az Úr dicsősége Ему не важно ḥkạyẗ yswʿ مْروڤَكَه كور nfsy ạqrby ОЛИСДА, БЕШИКСИЗ ОВУЛҲОНАДА
Song not available - connect to internet to try again?