Când Isuse valuri vin întruna, Pe-a vieţii barcă spumegând, // Fă ă-ntelegem atuncea că putem pierde credinţa Doar o clipa de nu stăm veghind // Mai plăcută-I ascultărea în toate De al Domnului prea sfânt Cuvânt El din orice încercare poate, Să te scape frate orişicând. De ai căzut în deznădejde frate Şi tu nu şti unde sa alergi. // Ia atunci tu sfânta carte Căci în ea gasi-vei pace. Legându-ţi rănile sufleteşti // Ruga ta să ţi-o înalţi fierbinte Şi să-L rogi în duh să te întărească Din căderea ta cea mai adâncă, El biruitor o să te scoată. Sa nu te îndoieşti nicicând pe cale Pentru că lupţi singur disperat // O adu-ţi adu-ţi aminte cum prin încercări trecute Cu glas tare Domnul te-a salvat // Mulţumirea jertfa-ţi fie-n toate Chiar şi când norii se îngrămădesc Căci în mijlocul furtunii tale, Zorii izbăvirii se ivesc. De te-ai depărtat de sfânta cale Care duce în ceruri în veşnicii // Fa-ţi tu azi o cercetare Căci a Domnului lucrare Duhul Sfânt curând o va sfârsi // Mai plăcută-i ascultarea în toate, Decât multe jertfe pe pământ. Căci Isus ar vrea ca să se întorcă, Sufletul ce ascultă al Sau cuvânt. Căci prin valea cu suspine grele Ca să treci tu trebuie mereu // Însă roagă-te întruna că El iţi va da cununa Şi vei fi în veci cu Dumnezeu // Tu să nu te temi nicicând o frate. Când pe Isus Îl ai în barca ta, // El Emanuel păstorul nostru, Va rapi curând biserica //علمني إزاي If my people Si mojou skrýšou Torrents d'amour et de grâce nǐ ruò méi yǒu dǎo gào Wielki dzień nadchodzi Bože veľký, milostivý زەخمىلەندى گۇناھىمىز ئۈچۈن Qəlbim Hər An yǒu yī wèi péng yǒu
Song not available - connect to internet to try again?